21 posts tagged “bucuresti”

La sfârşitul anului trecut, am primit un e-mail de la dl Jean Constantinescu. Cunoşteam numele dânsului din cu totul

Jean Constantinescu; Foto: Mediafax

alte împrejurari, mai degrabă profesionale, fără să-mi închipui vreodată că ar exista legături cu preocupările mele  privind cercetarea evenimentelor şi arhivelor referitoare la revoluţie şi evenimentele post-decembriste.

Conţinutul scrisorii era următorul: „Dacă mai interesează pe cineva, aş putea descrie evenimente şi împrejurări interesante la care am fost martor. Mărturisesc că intervenţia mea de acum este un pic interesată: una din fotografiile postate de către d-voastră, probabil preluată din albumul editurii Denoel, mă prezintă alături de două doamne. Una din ele, aceea puţin mai vârstnică, sau poate ambele, mi-au salvat atunci viaţa şi, în ciuda unor eforturi, nu am reuşit până acum să le identific. Aţi putea să mă ajutaţi în vreun fel?”. Ca să fie mai clar, dl Constantinescu se referea la o fotografie surprinsă în fostul Comitet Central PCR care înfăţişa o persoană grav rănită prin împuşcare, plină de sânge, stând culcată pe o canapea. De-o parte şi de alta a rănitului, două femei.

Tocmai postasem această fotografie pe  blog, în legătură cu un articol despre revoluţie. Ştiam fotografia de 20 de ani. Şi eu şi alţi colegi ne-am întrebat de mai multe ori cine este persoana rănită şi cine ar putea fi însoţitoarele.

După câteva zile am primit şi o declaraţie, dată de dl Constantinescu, în faţa procurorilor militari. O declaraţie luată de Parchet, la aproape 20 de ani de la revoluţie. Şi nu era vorba de un simplu memoriu, al unui participant la revoluţie, ci o descriere a evenimentelor , relatată,  se pare, de prima persoană împuşcată în sediul CC-PCR. Şi mai interesant: Jean Constantinescu sosise în clădirea asediată "la invitaţia lansată la TV de către domnul Ion Iliescu unor categorii de specialişti, inclusiv din domeniul energiei, de a veni la orele 17 la sediul fostului CC".

Ca să scurtez, rugamintea dlui Jean Constantinescu este una simpla: doreşte să afle cine sunt persoanele care i-au stat alături, după împuşcare şi când starea sa devenise critică. Pierduse o cantitate însemnată de sânge, transportarea la spital a întârziat ore şi ore. Mult după miezul nopţii, după ce fusese transportat în subsol alături de alţi zeci de răniţi, dar şi morţi, tot una din doamanele care i-au stat alături a reuşit să găseasca un  taxi pentru al transporta la  Spitalul de Urgenţă. Au urmat alte evenimente  pe care vă las să le descoperiţi citind declaraţia dlui Jean Constantinescu.

Cei care cunosc identitatea celor două doamne care au stat alături de dl Constantinescu sunt rugaţi să sune la mobil-0721 288 362 (Romulus Cristea) sau să posteze un comentariu la acest articol, fie să scrie un e-mail la adresa: romulus.cristea@gmail.com.

Domnul Jean Constantinescu doreşte să le mulţumesca celor două doamne pentru că, afirmă dânsul, i-au salvat viaţa: "Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu erau alături cele două persoane. Ajunsesem în stare de inconştienţă, pierdusem o cantitate mare de sânge şi dacă nu mă transportau la spital, cu siguranţă soarta mea ar fi fost alta"

Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată în faţa procurorilor militari, în legătură cu evenimentele din 22 decembrie 2008:

Declaraţie privind împrejurările în care am participat şi am fost rănit în fostul CC al PCR, la Revoluţia din 22 decembrie 1989Subsemnatul Jean Constantinescu, născut în data de 5 martie 1946 în comuna Stoeneşti judeţul Argeş, legitimat cu CI seria RR  nr. 4188xx, CNP XXXX, domiciliat în str. Ioan Caragea – Vodă nr.xx, sectorul 1, Bucureşti, declar următoarele:In ziua de 22 decembrie 1989 la orele 14:00 - 14:15, m-am reîntors acasă, în strada Semilunei din cartierul Armenească, de la manifestaţiile de stradă. Soţia şi vecina de apartament mi-au relatat despre invitaţia lansată la TV de către domnul Ion Iliescu unor categorii de specialişti, inclusiv din domeniul energiei, de a veni la orele 17 la sediul fostului CC. Mi-am amintit de prelegerea domniei sale de prin anii 1987-88 la o conferinţă de la Politehnica din Bucureşti. M-am gîndit ca în împrejurarile acelea, menţinerea în funcţiune a sistemului energiei electrice, adus deja într-o stare critică, putea fi o problemă pentru succesul Revoluţiei, iar experienţa mea ar putea fi de folos. Condusesem laboratorul de cercetari Sisteme Electroenergetice al Institutului de Cercetări şi Modernizări Energetice (Icemenerg), soluţiile mele erau în folosire curentă la Dispecerul Energetic National, aveam şi un doctorat în conducerea, reglarea şi dezvoltarea sistemului electroenergetic naţional.

Am reuşit să intru în sediu pe la intrarea de S-E, între orele 14:30 – 15:00, cu oarecare greutate şi    riscuri. Clădirea părea în stare de asediu iar în jurul ei se formase un „no-man’s land”. Nimeni nu ştia de dl Iliescu şi nici de întilnirea de la orele 17, au mai venit cîteva persoane, am fost duşi succesiv în mai multe

Jean Constantinescu;Foto:Business Magazin

încăperi, la etaje diferite, pentru ca în final să ne strîngem într-o sală de şedinţe cu o masă ovală, la etajul IV, din aripa stîngă a clădirii, în faţa palatului regal. Pe la orele 17:30 se adunaseră 40-50 persoane, în mare parte necunoscute mie. In timp ce se primeau mesaje ameninţătoare, despre apa otrăvită etc., încercam să-mi dau seama cine sînt specialiştii din jurul meu. Devenisem oarecum bănuitor observînd că nu primeam răspunsuri concrete şi, mai ales, după ce am văzut că în sală intrau personalitaţi ale vechiului regim, ca de pildă, Corneliu Mănescu şi un fost ministru al energiei. Se circulase o listă pentru identificarea persoanelor şi specialităţilor, primisem hîrtie şi creion, aşteptam sosirea domnului Iliescu. In încăpere funcţiona un televizor iar pe cele două ferestre deschise spre piaţă ajungeau la noi frînturi din cuvîntările de la balconul clădirii.Cu totul pe neaşteptate,  pe la orele 17:45, atmosfera destul de destinsă a fost brusc curmată de împuşcături de foc automat, care mie mi s-a parut intens. Am fost atunci sigur că ricoşează gloanţe printre noi. Ulterior, privind din stradă clădirea, m-au mirat puţinele urme de gloanţe din jurul ferestrelor şi am ajuns la înţelegerea că răpăiala aceea intensă a fost în mare parte simulată. [Am mai realizat că tragerile au debutat atunci cînd mulţimea devenise nemulţumită de ce auzea şi vedea la balcon]. După un moment de derută, cineva a fost rugat să stingă lumina şi sala s-a golit în grabă prin cele doua uşi către coridorul dinspre curtea interioară. Cred ca am fost singurul rămas în întunericul din încapere. Mi-am aruncat în grabă pe umeri fularul şi un pardesiu larg, şi m-am aşezat lateral lîngă una din cele două fereastre deschise, cu mîna dreaptă spre Piaţă, încercînd să disting trăgătorii şi mai ales ce se întîmpla în Piaţa plină de oameni, de unde răbufnise un vuiet amplu.După a doua sau a treia apariţie la marginea ferestrei, nu îndeajuns de precaute, deşi mă aflam în întuneric, am fost doborît de o lovitură puternică. Foarte probabil, s-a tras cu armă automată cu vizare în infraroşu şi am fost, dacă nu întîiul, oricum între  primii răniţi după fuga Ceauşeştilor. Socul a fost atît de puternic încît la început am crezut că am fost lovit în piept, mortal. Dezmeticindu-mă puţin, mi-am dat seama că durerea venea din braţul drept şi că acesta fusese practic secţionat la nivelul antebraţului. M-am tîrît cu greutate pînă la una din uşi şi am reuşit s-o deschid. Pe culoar, o mulţime înghesuită de oameni privea paralizată şi cu stupoare la mine, aflat pe jos. I-am rugat să-mi foloseacă cravata drept garou, a făcut acest lucru o femeie. Ea m-a întrebat dacă poate încredinţa unei persoane cunoscute porthartul militar în care ţinem actele personale. Am zărit pe d-l Emilian Dobrescu, fost preşedinte de CSP şi atunci ministru secretar de stat la CNST, unde ajunsesem şi eu, prin jocul întîmplarii, detaşat de către institut. Se pare că acesta nu a dorit să-l ia. 5-6 zile mai tîrziu, soţia mea a făcut eforturi disperate pentru a-mi recupera actul de identitate şi a mă salva dintr-o situaţie delicată la spital, despre care voi mai vorbi. Cîteva acte, printre care şi buletinul de identitate, au fost găsite într-o magazie inundată din cladirea ocupată de revoluţionari.Am rămas în clădire pînă spre miezul nopţii, pansat rudimentar de mai multe ori, transportat de colo pînă colo, cu sprijin esenţial din partea acelei doamne, de la început şi pînă la ieşirea din clădire. Nu am reuşit să-i cunosc numele nici pîna astăzi, deşi apare într-o fotografie din volumul LIBERTATE ROUMANIE al editurii Dënoel din Franţa (martie 1990), la pagina 33 – jos, care mă arată pe o canapea, pe unul din culoare. Fotografia mi-a fost semnalată întîmplator, şase luni mai tîrziu. Mi-am pierdut de cîteva ori cunoştinţa, garoul şi apoi pansamentele sumare nu opreau pierderea de sînge. După o astfel de reanimare, pornisem la drum, mă mai sprijinea o a doua fată, şi ea apare în fotografie, trebuia sa coborîm de la etaul I la parter pentru a forţa ieşirea din clădire. Scara monumentală dinspre palatul regal era supusă unui foc intens si nu am fost lăsaţi să deschidem uşa de la ieşire. Holul de la parter părea să fie în foc deschis, mulţi tineri trăgeau de lîngă noi, din spatele fiecarui stîlp al holului. M-au dus într-o cameră de la parter (subsol?) plină cu răniţi. Eram întins pe jos, un tînăr mi-a schimbat bandajul, mi-am piedut din nou cunoştinţa. M-am trezit între răniţi grav şi morţi, am facut efortul să ies din cameră, m-am tîrît din nou spre holul de la intrarea principală, m-am aşezat pe una din numeroasele lăzi de muniţie împrăştiate peste tot. Uşa de la intrare continua să fie sub asediu iar eu aşteptam un moment mai liniştit pentru a ieşi. Am văzut cum sîngele curge nestingherit pe lîngă pansament, mi-am pierdut din nou cunoştinţa, m-am regăsit în camera cu oamenii răniţi întinşi pe jos, apoi nu ştiu ce s-a mai întîmplat. Spre miezul nopţii am fost trezit de doamna din fotografie, să-mi spună că mă aşteaptă un taxi. In timp ce ieşeam am mai putut să observ flăcările care mistuiau clădirea dintre sediul CC si Biblioteca Universitară, acoperişul bibliotecii şi, de asemenea, tirul îndreptat de armată asupra clădirilor incendiate.La spitalul de urgenţă Floreasca m-am mai înviorat, m-au înregistrat, am comunicat telefonul unui unchi din cartier (acum decedat), acesta a venit curînd însoţit de soţia sa, am schimbat cîteva cuvinte încercînd să-i liniştesc, pe ei şi mai ales pe soţia mea şi pe cei doi baieţi ai mei. Am fost dus pe unul din culoarele spitalului, lăsat şi uitat pe un scaun mobil. M-a găsit leşinat, în jurul orei 4 din 23.12.1989, dr. ortoped Pavel (acum decedat), ieşit se pare la o ţigară din sala de operaţie. M-a luat în sală şi operat imediat, fără pregătire specială. In aceste condiţii, la cîteva zile am fost din nou operat, deoarece rana insuficient curăţată se infectase. In muşchii antebraţului drept mai port numeroase fragmente metalice. Am împărţit o rezervă cu dl. Dumitru Stănescu,  rănit grav în şold în timp ce încerca să pună drapelul găurit pe palatul regal. Nopţile, spitalul parea să fie atacat şi apărat cu disperare. Am mai fost cercetat de către un comitet ad-hoc care identifica răniţii. Porthartul cu actele personale nu era de găsit deşi soţia înfrunta riscuri mari prin preajma fostului CC. A putut totuşi să-mi aducă mai întîi o adeverinţă semnată de Iordan Rădulescu, ştampilată rudimentar. Buletinul a fost găsit după 8 – 10 zile.Biletul de ieşire din spital, cu nr. E10  21627, din 13.01.1990, menţioneză diagnosticul “Plagă prin împuşcare transfixiantă antebraţ drept cu fractură cominutivă 1/3 prox. a cucubitusului - ameliorată” şi observaţia “Rănit în timpul Revoluţiei”. Văzîndu-mi hainele, mi-am dat seama cît de norocos am fost. Un snop de gloanţe cu împrăştiere de numai vreo zece centimetri, neaşteptat de mică faţă de distanţa de la care se trase, găurise fularul si pardesiul, razant faţă de pieptul meu. Un singur glonţ exploziv îmi secţionase antebraţul drept strapungînd mîneca hainelor.După vindecare, nu am cautat foloase politice sau materiale. Am beneficiat totuşi un numar de ani de scutirea legală de impozit pe salariu. Am primit Certificatul nr. 396 / 05 August 1991 şi Brevetul nr. 110 / 1991 de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 potrivit Legii 42 / 2004 (confirmate acum prin Certificatul de luptător rănit nr. 00222). Am avut două întîlniri cu reprezentanţii parchetului. Primul procuror m-a vizitat acasă, la circa două luni de la evenimente, a ascultat şi notat cu atenţie relatarea mea şi, ca o concluzie personală, informală, mi-a spus ceva de genul „cunoaştem deja mare parte dintre trăgători, aceştia sînt în măsură să plăteasca şi daune civile, puteţi să vă declaraţi parte civilă şi să solicitaţi daune consistente”. După o ezitare, am adăugat şi o astfel de pretenţie, la sfîrşitul scurtei declaraţii scrise, pe care am semnat-o. Al doilea procuror, ajuns mai tîrziu să conducă instituţia, m-a invitat după cîteva luni la parchetul situat pe lîngă Piaţa Rosetti. La sfîrşitul convorbirii, acesta încerca să mă convingă că ne-am împuşcat între noi.Cred că viaţa a demonstrat buna mea credinţă de atunci, adică încercarea mai puţin obişnuită de a susţine Revoluţia. De atunci, am primit însărcinări importante în sectorul energiei electrice, fără sprijin politic şi complicităţi, şi mai ales, fără să fac vreo referire la participarea mea în Revoluţie. Am fost pe rînd: şef serviciu programare operaţională la Dispecerul Energetic Naţional, consilier al preşedintelui Renel abia înfiinţat, coordonator al Comitetului de Strategie şi Reformă al Renel, care a elaborat programul de restructurare a sectorului energiei electrice, de două ori director general al Icemenerg, de două ori preşedinte al ANRE (pe care am şi înfiinţat-o), director general al Transelectrica (pe care am înfiinţat-o) iar acum, după pensionarea fără voie din martie 2005, înainte de limita de vîrstă, sînt preşedintele neremunerat al asociaţiei Institutul Român al Energiei (IRE), care reprezintă România la Eurelectric, asociaţia europeană a industriei energiei electrice. Din septembrie 2005 şi pînă în august 2007, am mai fost consultant-coordonator al Programului USAID de asistenţă a României în domeniul Energiei (REP 3). In prezent, sînt consultant pe prioade scurte de timp în programul USAID de asistenţă  acordată ţărilor din Europa de Sud-Est în domeniul energiei electrice.Jean Constantinescu17 iulie 2008.

* Puteti afla şi alte amănunte despre acest caz accesând:

http://romuluscristea.wordpress.com

http://21decembrie.wordpress.com

http://21decembrie89.blogspot.com/

Foto: Business Magazin, Mediafax şi Editura Dënoel

Acum trei zile am mai primit o citaţie-invitaţie cu menţiunea "Martor la evenimentele din decembrie 1989".

De câte ori primesc un aviz de la Poşta Română mă  indispun.  Ştiu că nu poate fi decât o citaţie de la

Romulus Cristea 1989

Pachetul Militar. Au început deja să mă plictisească şi să mă obosească grav. La începutul anilor '90, citaţiile veneau de peste tot:  Ministerul de Interne, Procuratura Generală, Parchetul Militar, Secţia 1 Poliţie etc. Acum doar de la Parchet. De-a lungul anilor s-au adunat, nu exagerez deloc, cu sutele. Şi le pun teanc într-o cutie. Am o ladă, cu documente despre activităţile mele din perioada august 1989-iulie 1990: citaţii, somaţii, legitimaţii, mii de fotografii şi filme, pagini rupte de prin dosare, înregistrari audio şi alte documente. Am şi fotografia lipită pe panoul de la Secţia 1 Poliţie, în iunie 1990, când explicaţia era una imbecilă-"Manifestant din Piaţa Universităţii", o invitaţie pentru mineri şi alţi declasaţi să mă identifice şi eventual să-mi aplice un linşaj. Ţin minte că luni de zile nişte indivizi, col. Manta, col. N. Rotaru etc, mă reţineau şi mă interogau ore întregi, zile de-a rândul. Apoi, veneau alţii la rând de la Ministerul de Interne, Secţia 1 Poliţie, Secţia 2, Secţia 7, Inspectoratul General de Poliţie, Parchetul Militar, Parchetul General şi chiar Ministerul Apărării Naţionale. Erau nerăbdători să afle ce mai ştiu  despre noaptea de 21 decembrie 1989, la baricadă, despre ce s-a întâmplat în CC-PCR, apoi la manifestaţiile care au urmat...şi căutau ca disperaţii nu ştiu ce documente de negăsit sau traseul armamentului dispărut. În schimb eu le spuneam ce-am văzut şi refuzau să consemneze: oameni împuşcaţi de ofiţeri, angajaţi USLA care au continuat să terorizeze lumea şi după 22 decembrie '89 (ziaristul Ion Cristoiu a fost martor direct la un astfel de eveniment, o sechestrare a unui grup de civili care erau ameninţaţi de aceste matahale), miliţieni prinşi cu armament la chiloţi, ascunşi prin beciuri şi lifturi, cadre ale Securităţii care se predau noaptea prin subteranele CC-ului, despre cine şi cum utiliza armamentul special (puşti cu lunetă, fiole cu gaz toxic etc.).

Lista cu persoane din fostul Comitet Central, la primele ore după intrarea manifestanţilor. E vorba de un document interceptat. Ofiţerii de informaţii erau infiltraţi printre manifestanţi şi îşi vedeau de lucru, transmiteau mai departe ce se întâmpla în CC-PCR :

Acum însă îmi dau seama că poate aceste "invitaţii" prind bine. Aşa îmi reîmprospătez memoria. Aşa m-am reîntâlnit cu oameni pe care nu i-am mai văzut de 18 ani. Dau peste documente de care uitasem. Au apărut zeci de fotografii absolut surprinzătoare, câteva filme (ceva rar de tot) făcute la Guvern, Ministerul Apărării Naţionale, Comitetul Central -PCR. Şi ce personaje.... Am revăzut stenograme (pe care le credeam pierdute) ale unor discuţii cu Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, NS Dumitru, N. Bârlădeanu, Kuki Borislavski şi alţii. Am revăzut prin amintiri întâlnirile din zilele revoluţiei cu Alin Teodorescu, Ion Cristoiu, Bogdan Popovici, Cornel Nistorescu, Henri Wald, Petre Roman, Dan Petre Popa, prof. D. Homentkowski, Adrian Sârbu şi mulţi, mulţi alţii. Ca fapt divers, mai erau pe acolo, Mihaela Rădulescu şi Floriana Jucan. Da, au fost şi ele, destul de implicate în ceea ce se întâmpla şi au trăit cu intensitate evenimentele. Mi-am amintit de cererea autorităţilor de a resuscita organisme ale PCR (posed document). Da, îngrozit sunt şi nu pot să uit plânsetele mamei lui Florin Ciungan sau de ţipetele sorei lui Cornel care mă întrebau disperate cum s-au întâmplat nişte nenorociri. În acele zile, din cauza oboselii nu mă mai impresiona nimic, nici creierii risipiţi pe pereţi, nici sângele impregnat pe haine, nici răniţii aruncaţi unii peste alţii laolalţă cu morţii prin subsolurile CC. Ca să vezi, uitasem de evacuarea unor importante ambasade la care am participat în perioada 22-24 decembrie 1989 (există câteva filme foto şi casete video nedate publicităţii până în prezent). Un important diplomat al unei ambasade şi-a adus aminte peste ani de noi şi a trimis un plic cu nişte bani, care nu ştiu pe unde s-au mai scurs, eu refuzând din principiu astfel de recompense. Uitasem de traseul unor documente militare sau ale Securităţii, de caietele cu adrese şi coduri militare, de echipamentele speciale de la Direcţia V. Aşa mi-am adus aminte şi despre ce a urmat până în iulie 1990. Cum a fost înfiinţat Colegiul Naţional de Apărare, cum se implica Ion Iliescu în organizarea manifestaţiilor împotriva opoziţiei, cum omorau, furau şi tâlhăreau pe rupte ofiţerii de la MApN, Poliţie, alte servicii şi multe altele. Ceea ce nu ştiu foarte mulţi, în ultima perioadă, probabil având mustrări de conştiinţă unii şi-au făcut autodenunţuri, care pentru alţii sunt deranjante.

Cum îmi găsesc puţin timp mă voi ocupa de editarea documentelor, a fotografiilor, înregistrările audio şi a filmelor. E doar o problema legată de timp, dar şi de bunăvoinţa prietenilor sau colegilor de a spune adevărul. Doar au trecut aproape 19 ani...

Am primit zilele trecute o scrisoare recomandată de la CNSAS. Era o adeverinta care certifica ca nu am fost lucrător si nici colaborator al Securităţii. Cererea de verificare la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a fost făcută la scurt timp după înfiinţarea acestuia, prin 2000 sau 2002. Atât eu, cât şi reprezentanţii Asociaţiei 21 decembrie am făcut numeroase reveniri la cererea iniţială. Din partea asociaţiei s-a cerut verificarea unui număr de 158 revoluţionari, în baza legii privind accesul la propriul dosar de la securitate. Până în prezent au fost verificaţi circa 80 de revoluţionari. La asociaţia 21 decembrie, din cei verificaţi, patru revoluţionari au fost găsiţi cu dosar de colaboratori ai fostei Securităţi. Deconspirarea celor patru a fost făcută în acest an.Trei din aceştia sunt persoane publice.

Cererea pentru verificarea dosarelor de la CNSAS a fost făcută ca urmare a apariţiei Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 ( nr. 341/2004) care condiţionează eliberarea noilor certificate de revoluţionari de o verificare prealabilă a dosarelor de la CNSAS. Fiecare persoana care a solicitat preschimbarea certificatului a semnat o declaraţie notarială prin care se consemna că respectivul nu a făcut parte din organele de represiune ale fostului regim comunist şi nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică. Deşi unii au semnat fără nici un fel de reţinere o astfel de declaraţie, ulterior au fost deconspiraţi că au avut astfel de activităţi. Pînă în prezent, nici unei persoane dovedite ca fost colaborator al poliţiei politice nu i s-a retras certificatul şi nici nu a fost obligat să restituie bunurile căpătate (terenuri, magazine, locuineţe şi indemnizaţii) în virtutea legii privind revoluţionarii.

De menţionat că deşi am depus cererea de verificare la CNSAS de aproape opt ani, abia de cîteva zile am primit un răspuns oficial, între timp, de cel puţin zece ori, trimiţîndu-mi-se adrese oficiale de la CNSAS prin care mi se cereau diverse acte: copie vizată la zi după cartea de muncă şi autobiografie amănunţită. Precizez că în 1989, aveam 21 de ani, eram student la zi, la Universitatea Politehnica, Facultatea de Energetică. Angajat am devenit abia după 1990, relevanţa unei cărţi de muncă nefiind justificată pentru cercetările de la CNSAS. În plus, CV-ul care mi-a fost solicitat de la CNSAS şi pe care l-am trimis conţinea în proporţie foarte mare, bineînţeles doar activităţile şi studiile efectuate începând cu 1989. Consider că aceste solicitări CNSAS au fost cel puţin aberante şi s-au constituit într-o procedură de tergiversare a cercetării.

În prezent, cercetările dosarelor revoluţionarilor de la CNSAS sunt făcute la cererea expresă a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), nu de alta, dar prin preschimabrea certificatelor de revoluţionari, posesorii acestora care au venit sub media pe economie primesc o indemnizaţie care depăşeşte salariul mediu pe economie, iar răniţii şi reţinuţii primesc această indemnizaţie indiferent de venitul realizat. Asta ca să nu punem la socoteală şi posibilitatea obţinerii unor terenuri, case, magazine etc. Poate şi din această cauză, după 18 ani, în sfârşit se face o verificare a dosarelor de la CNSAS.

* O cerere de verificare a dosarului meu de la CNSAS a mai fost făcută şi în anul 2004, în cadrul campaniei Voci curate, privind verificarea jurnalistilor. Bneinteles nicio persoana de pe lista nu a fost verificata.

La Snapvine.com, subsidiară a WhitePages.com am găsit o platformă pentru bloguri audio. Audio blogging cu adevărat! Ce are interesant această platformă: postarea de articole audio de pe telefonul mobil, din orice colţ al lumii (fără a interacţiona cu calculatorul), plus posibilitatea adăugării unui tradiţional profil însoţit de text la care se poate alătura însă un player (cu sau fără opţiunea autoplay). Deschiderea paginii personale poate fi însoţită deci de un mesaj vocal. Alt aspect interesant este încărcarea fişierelor audio pentru care există trei posibilităţi: microfon, upload calculator şi, surprinzător telefon mobil. Pentru a încărca fişiere audio de pe telefonul mobil este necesar să vă înregistraţi numărul telefonului mobil personal, să sunaţi la Snapvine, la numărul afişat pe site.

Blogul propriu-zis permite încărcarea de text, fişiere audio şi fotografii în format .jpg. Marele avantaj al audio blogului este că postarea articolelor (în format audio) se poate face de pe telefonul mobil, fără să aveţi acces la vreun calculator. Deci puteţi posta de pe drum, din orice zonă, fără calculator, doar prin transmiterea mesajului vocal cu ajutorul telefonului mobil. România este trecută pe lista celor care pot utiliza serviciile Snipevine. Într-adevăr, o facilitate extraordinară. În plus, tot prin intermediul telefonului mobil vă puteţi asculta comentariile (audio) directe  la articole sau alte mesaje (tot audio) lăsate de vizitatorii blogului. Prietenii vă pot lăsa mesaje sau comentarii prin intermediul telefonului mobil accesand un număr şi un cod aflat la centrul de mesaje de pe pagina voastra.

În rest, cine nu doreşte să folosească această metodă de postare cu telefonul mobil, poate apela la metodele tradiţionale de scriere pe blog şi pot înregistra fişierele audio cu microfonul sau upload calculator. Fişierele audio pot fi încărcate în formatele .mp3 sau .wav, cu o dimensiune de circa 10 Mb (site-ul nu oferă vreo atenţionare privind dimensiunea maximă a fişierelor; am aflat-o prin încercări succesive)

Snipevine mai oferă o serie de widget-uri, precum fotografie cu voce, slide-uri cu voce şi playere  care pot fi integrate la cerere, direct (de către Snipevine), sau prin generarea unui cod, pe alte 27 de bloguri sau spaţii sociale (MySpace, Hi5, Tagged, Facebook, Xanga, Flixter, Blogger, LiveJournal, Live Spaces, Vox şi altele ).

De asemenea, toate posturile voastre (audio+text+fotografie) pot fi transferate printr-o singură comandă la blogurile şi spaţiile sociale de mai sus.

Blogul meu de la Snipevine (unde am postat o recenzie la o carte de a mea, de la radio, plus un interviu cu gen. Dan Voinea), poate fi accesat la adresa:

http://www.snapvine.com/romuluscristea

Recenzie la volumul "Revoluţia 1989"/autor: Romulus Cristea, realizată de William Totok, la Radio Europa Liberă; 27 decembrie 2006;

Puteţi da "play" la fişier direct de pe blog:

Revolutia 1989/William Totok/Romulus Cristea

REVOLUŢIA 1989

Autor: Romulus Cristea;

Editura: România pur şi simplu;

Prefată: William Totok;

ISBN: 973-87007-8-7;

Nr. pagini: 330

Data lansării: 27 decembrie 2006.

Un proiect: Asociaţia 21 Decembrie & SSPR & Romulus Cristea

Duminică, la ora 22, am fost cu Tanzyy, Horia, Abonatuconnex, Slim şi alţi patru prieteni la fortul de lângă Ştefăneşti (judeţul Ilfov). Drumul până în localitate l-am parcurs cu maşinile, apoi, de la şoseaua de centură pe jos, printr-un şantier. Ne-au ieşit în întâmpinare câinii şi vreo patru paznici. Nu au fost prea mari probleme, localnicii fiind totuşi binevoitori.

Am mai străbătut pe câmp o porţiune, am escaladat munţi de moloz şi am ajuns la buza unei râpe nu foarte abrupte. A fost singura porţiune poate mai dificilă. Apoi, a început exploarea galeriilor. Trei dintre prieteni au renunţat să mai intre în tuneluri, iar cei care am rămas am străbătut până spre ora 1 zeci de galerii însumând sute şi sute de metri. Fiecare dintre noi a făcute zeci de fotografii, iar eu am apucat să filmez în înfraroşu peste 45 minute din traseul parcurs.
N-am apucat până azi să descarc imaginile din aparatul foto şi nici filmele din camera video. Noroc cu Tanzyy şi Abonatuconnex care mi-au trimis peste 200 de fotografii. Când o să găsesc puţin timp voi posta mai multe despre scurta incursiune la forturile de Ştefăneşti.

Vor fi mai multe fotografii şi scurte filmuleţe, toate pe blogul dedicat "Doar despre tuneluri, buncăre şi forturi".
Citiţi şi la adresa:
http://rcristea.blogspot.com/
Foto: Prima fotografie a fost realizată de Tanzyy, iar a doua aparţine lui Abonatuconnex

Autorităţile locale au împrejmuit , în sfârşit, cu plăci de beton, amplasamentul Morii lui Assan, din zona Obor-Lizeanu. Au realizat o împrejmuire de mântuială, parţială, după ce în prima jumătate a lunii mai un incendiu devastator, pus în miez de noapte, a distrus una din clădirile ansamblului clasat ca monument de arhitectură. Au făcut-o de ochii lumii, după ce scandalul ajunsese prea mare şi autorităţile erau acuzate, pe bună dreptate, de complicitate cu hoţii, vandalii şi mafioţii imobiliari. Rezultatul anchetei Parchetului după incendierea din mai a fost foarte clar: focul a fost pus de o mână criminală fiind identificate mai multe focare iniţiale.

În 23 august a.c., ora 18, am mers să fac nişte fotografii la moară şi am rămas surprins de ce am văzut acolo. În spatele gardului, la clădirea centrală a ansamblului, o echipă formată din 4-5 oameni, coordonaţi de doi angajaţi ai firmei de pază, loveau cu baroasele şi răngile în pereţi şi grinzi pentru a recupera fier vechi, dar şi pentru a distruge structura de rezistenţă a imobilelor. Zgomotul loviturilor se auzea în toată zona, şi era suficient să te uiţi peste gard ca să-i vezi pe vandali distrugând.
Distrugerile la ansamblul Moara lui Assan au început de mai bine de zece ani şi autorităţile locale au închis ochii în ciuda protestelor locuitorilor zonei şi a faptului că la poliţie şi parchet există înregistrate numeroase plângeri penale. Că este vorba de un monument de arhitectură înscris pe lista Ministerului Culturii şi Cultelor nu a contat se pare pentru nimeni şi la fel de grav este faptul că niciuna din asociaţiile neguvernamentale specializate nu a luat niciodată atitudine împotriva distrugerilor de la acest monument de arhitectură. Explicaţia e simplă, fiind vorba de aproape 5 hectare de teren care valorează zeci de milioane de euro, în zona Obor, unde nu mai există liber niciun petic de pământ pentru construcţii, interesele imobiliare sunt uriaşe şi se manifestă şi prin mituirea unora.
Pentru ca lucrurile să fie clare, conform legii, răspunderea pentru distrugerile de la ansamblul Moara lui Assan revin exclusiv în sarcina Primăriei Municipiului Bucureşti ( care nu se ştie din ce motive a interzis celor de Primăria Sectorului 2 să igienizeze şi să împrejumuiască moara încă din anul 2005) şi Ministerului Culturii şi Cultelor singurele instituţii care au competenţe administrative asupra monumentului.
Moara lui Assan, construită în anul 1853, este prima moară cu aburi din România. Moara se află în Bucureşti, în zona Obor-Lizeanu. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare. Moara lui Assan este clasificată în evidenţele Ministerului Culturii şi Cultelor ca fiind monument istoric de valoare naţională şi face parte din patrimoniul industrial.

Moara lui Assan are adresa cadastrală în Bucureşti, sector 2, strada Halmeu nr. 25 (fostă Silozului). Numeroasele construcţii din cadrul ansamblului sunt vizibile din: zona Obor, parţial de pe străzile Halmeu, Vaporul lui Assan, Reînvierii, Lizeanu, Baniţei, dar şi de pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Proprietatea Moara Assan a avut iniţial o suprafaţă de 5,41 hectare. Din cauza construcţiilor din zonă, a blocurilor construite înainte de 1990, suprafaţa ansamblului a ajuns la 4,7 hectare. După ianuarie 1990, mai multe clădiri (silozuri, depozite, hale) din cadrul complexului Moara lui Assan au fost vandalizate şi apoi demolate ilegal. Clădirea centrală a ansamblului, moara propriu-zisă construită din cărămidă şi având arhitectura unei cetăţi medievale, cu diverse ornamente a rămas nedemolată, dar într-o stare critică, turnuleţele clădirii fiind încă vizibile.

Primele distrugeri ale ansamblului Moara lui Assan au fost semnalate autorităţilor începând cu anul 1995. Au fost scoase cercevelele ferestrelor, splendid lucrate în fier forjat, precum şi alte elemente decorative din zinc şi plumb de la acoperitoare şi turnuri. Plăcile de identificare a monumentului au fost smulse de persoane neidentificate. Arhiva şi mobilierul de valoare, rămas de la foştii proprietari ai fabricii au fost valorificate ilegal de persoane lipsite de scrupule. Utilajele fabricate la Viena înainte de anii 1900 au fost dezmembrate şi vândute la fier vechi cu toate că erau piese de o deosebită valoare pentru istoria tehnicii. În prima jumătate a anului 2005 au început demolari executate în mare grabă şi fără autorizaţiile necesare la unele corpuri de clădiri ale ansamblului, dar şi distrugerile deliberate provocate unor stâlpi şi pereţi chiar ai morii propriu-zise transformând într-o ruină acest monument istoric. Autoritatile locale, dar şi alte instituţii ale statului au sesizat ceea ce se petrece la Moara lui Assan,însă distrugerile au continuat sub diverse forme, folosindu-se metode „consacrate” (slăbirea pe durata nopţii a structurii de rezistenţă), dar greu de dovedit ca infracţiuni. Gardul perimetral a fost complet distrus. Directia de Urbanism de la Primăria sectorului 2, în perimetrul căreia se află moara, nu a dat niciodată avize sau autorizaţii pentru demolare sau construcţii de nici un fel la Moara lui Assan. În septembrie 2005, Primăria Municipiului Bucureşti a sesizat Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 2 în vederea dispunerii începerii urmăririi penale împotriva celor care se faceau vinovaţi de desfiinţarea ilegală a monumentului de valoare naţionala Moara lui Assan.

* Citeste si MOARA LUI ASSAN-Wikipedia:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Moara_lui_Assan
* Vezi si articolele:
^ Romulus Cristea - „Moara lui Assan, demolata ilegal” , articol apărut în „România liberă” din 17 august 2006
^ Romulus Cristea- „Monumente istorice luate in lama buldozerelor” , articol apărut în ziarul „România liberă” din 17 august 2006
^ Romulus Cristea - „Dispare patrimoniul industrial” , articol apărut în ziarul „România liberă” din 18 septembrie 2006

Foto: Romulus Cristea