13 posts tagged “cristea”

La sfârşitul anului trecut, am primit un e-mail de la dl Jean Constantinescu. Cunoşteam numele dânsului din cu totul

Jean Constantinescu; Foto: Mediafax

alte împrejurari, mai degrabă profesionale, fără să-mi închipui vreodată că ar exista legături cu preocupările mele  privind cercetarea evenimentelor şi arhivelor referitoare la revoluţie şi evenimentele post-decembriste.

Conţinutul scrisorii era următorul: „Dacă mai interesează pe cineva, aş putea descrie evenimente şi împrejurări interesante la care am fost martor. Mărturisesc că intervenţia mea de acum este un pic interesată: una din fotografiile postate de către d-voastră, probabil preluată din albumul editurii Denoel, mă prezintă alături de două doamne. Una din ele, aceea puţin mai vârstnică, sau poate ambele, mi-au salvat atunci viaţa şi, în ciuda unor eforturi, nu am reuşit până acum să le identific. Aţi putea să mă ajutaţi în vreun fel?”. Ca să fie mai clar, dl Constantinescu se referea la o fotografie surprinsă în fostul Comitet Central PCR care înfăţişa o persoană grav rănită prin împuşcare, plină de sânge, stând culcată pe o canapea. De-o parte şi de alta a rănitului, două femei.

Tocmai postasem această fotografie pe  blog, în legătură cu un articol despre revoluţie. Ştiam fotografia de 20 de ani. Şi eu şi alţi colegi ne-am întrebat de mai multe ori cine este persoana rănită şi cine ar putea fi însoţitoarele.

După câteva zile am primit şi o declaraţie, dată de dl Constantinescu, în faţa procurorilor militari. O declaraţie luată de Parchet, la aproape 20 de ani de la revoluţie. Şi nu era vorba de un simplu memoriu, al unui participant la revoluţie, ci o descriere a evenimentelor , relatată,  se pare, de prima persoană împuşcată în sediul CC-PCR. Şi mai interesant: Jean Constantinescu sosise în clădirea asediată "la invitaţia lansată la TV de către domnul Ion Iliescu unor categorii de specialişti, inclusiv din domeniul energiei, de a veni la orele 17 la sediul fostului CC".

Ca să scurtez, rugamintea dlui Jean Constantinescu este una simpla: doreşte să afle cine sunt persoanele care i-au stat alături, după împuşcare şi când starea sa devenise critică. Pierduse o cantitate însemnată de sânge, transportarea la spital a întârziat ore şi ore. Mult după miezul nopţii, după ce fusese transportat în subsol alături de alţi zeci de răniţi, dar şi morţi, tot una din doamanele care i-au stat alături a reuşit să găseasca un  taxi pentru al transporta la  Spitalul de Urgenţă. Au urmat alte evenimente  pe care vă las să le descoperiţi citind declaraţia dlui Jean Constantinescu.

Cei care cunosc identitatea celor două doamne care au stat alături de dl Constantinescu sunt rugaţi să sune la mobil-0721 288 362 (Romulus Cristea) sau să posteze un comentariu la acest articol, fie să scrie un e-mail la adresa: romulus.cristea@gmail.com.

Domnul Jean Constantinescu doreşte să le mulţumesca celor două doamne pentru că, afirmă dânsul, i-au salvat viaţa: "Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu erau alături cele două persoane. Ajunsesem în stare de inconştienţă, pierdusem o cantitate mare de sânge şi dacă nu mă transportau la spital, cu siguranţă soarta mea ar fi fost alta"

Declaraţia dlui Jean Constantinescu dată în faţa procurorilor militari, în legătură cu evenimentele din 22 decembrie 2008:

Declaraţie privind împrejurările în care am participat şi am fost rănit în fostul CC al PCR, la Revoluţia din 22 decembrie 1989Subsemnatul Jean Constantinescu, născut în data de 5 martie 1946 în comuna Stoeneşti judeţul Argeş, legitimat cu CI seria RR  nr. 4188xx, CNP XXXX, domiciliat în str. Ioan Caragea – Vodă nr.xx, sectorul 1, Bucureşti, declar următoarele:In ziua de 22 decembrie 1989 la orele 14:00 - 14:15, m-am reîntors acasă, în strada Semilunei din cartierul Armenească, de la manifestaţiile de stradă. Soţia şi vecina de apartament mi-au relatat despre invitaţia lansată la TV de către domnul Ion Iliescu unor categorii de specialişti, inclusiv din domeniul energiei, de a veni la orele 17 la sediul fostului CC. Mi-am amintit de prelegerea domniei sale de prin anii 1987-88 la o conferinţă de la Politehnica din Bucureşti. M-am gîndit ca în împrejurarile acelea, menţinerea în funcţiune a sistemului energiei electrice, adus deja într-o stare critică, putea fi o problemă pentru succesul Revoluţiei, iar experienţa mea ar putea fi de folos. Condusesem laboratorul de cercetari Sisteme Electroenergetice al Institutului de Cercetări şi Modernizări Energetice (Icemenerg), soluţiile mele erau în folosire curentă la Dispecerul Energetic National, aveam şi un doctorat în conducerea, reglarea şi dezvoltarea sistemului electroenergetic naţional.

Am reuşit să intru în sediu pe la intrarea de S-E, între orele 14:30 – 15:00, cu oarecare greutate şi    riscuri. Clădirea părea în stare de asediu iar în jurul ei se formase un „no-man’s land”. Nimeni nu ştia de dl Iliescu şi nici de întilnirea de la orele 17, au mai venit cîteva persoane, am fost duşi succesiv în mai multe

Jean Constantinescu;Foto:Business Magazin

încăperi, la etaje diferite, pentru ca în final să ne strîngem într-o sală de şedinţe cu o masă ovală, la etajul IV, din aripa stîngă a clădirii, în faţa palatului regal. Pe la orele 17:30 se adunaseră 40-50 persoane, în mare parte necunoscute mie. In timp ce se primeau mesaje ameninţătoare, despre apa otrăvită etc., încercam să-mi dau seama cine sînt specialiştii din jurul meu. Devenisem oarecum bănuitor observînd că nu primeam răspunsuri concrete şi, mai ales, după ce am văzut că în sală intrau personalitaţi ale vechiului regim, ca de pildă, Corneliu Mănescu şi un fost ministru al energiei. Se circulase o listă pentru identificarea persoanelor şi specialităţilor, primisem hîrtie şi creion, aşteptam sosirea domnului Iliescu. In încăpere funcţiona un televizor iar pe cele două ferestre deschise spre piaţă ajungeau la noi frînturi din cuvîntările de la balconul clădirii.Cu totul pe neaşteptate,  pe la orele 17:45, atmosfera destul de destinsă a fost brusc curmată de împuşcături de foc automat, care mie mi s-a parut intens. Am fost atunci sigur că ricoşează gloanţe printre noi. Ulterior, privind din stradă clădirea, m-au mirat puţinele urme de gloanţe din jurul ferestrelor şi am ajuns la înţelegerea că răpăiala aceea intensă a fost în mare parte simulată. [Am mai realizat că tragerile au debutat atunci cînd mulţimea devenise nemulţumită de ce auzea şi vedea la balcon]. După un moment de derută, cineva a fost rugat să stingă lumina şi sala s-a golit în grabă prin cele doua uşi către coridorul dinspre curtea interioară. Cred ca am fost singurul rămas în întunericul din încapere. Mi-am aruncat în grabă pe umeri fularul şi un pardesiu larg, şi m-am aşezat lateral lîngă una din cele două fereastre deschise, cu mîna dreaptă spre Piaţă, încercînd să disting trăgătorii şi mai ales ce se întîmpla în Piaţa plină de oameni, de unde răbufnise un vuiet amplu.După a doua sau a treia apariţie la marginea ferestrei, nu îndeajuns de precaute, deşi mă aflam în întuneric, am fost doborît de o lovitură puternică. Foarte probabil, s-a tras cu armă automată cu vizare în infraroşu şi am fost, dacă nu întîiul, oricum între  primii răniţi după fuga Ceauşeştilor. Socul a fost atît de puternic încît la început am crezut că am fost lovit în piept, mortal. Dezmeticindu-mă puţin, mi-am dat seama că durerea venea din braţul drept şi că acesta fusese practic secţionat la nivelul antebraţului. M-am tîrît cu greutate pînă la una din uşi şi am reuşit s-o deschid. Pe culoar, o mulţime înghesuită de oameni privea paralizată şi cu stupoare la mine, aflat pe jos. I-am rugat să-mi foloseacă cravata drept garou, a făcut acest lucru o femeie. Ea m-a întrebat dacă poate încredinţa unei persoane cunoscute porthartul militar în care ţinem actele personale. Am zărit pe d-l Emilian Dobrescu, fost preşedinte de CSP şi atunci ministru secretar de stat la CNST, unde ajunsesem şi eu, prin jocul întîmplarii, detaşat de către institut. Se pare că acesta nu a dorit să-l ia. 5-6 zile mai tîrziu, soţia mea a făcut eforturi disperate pentru a-mi recupera actul de identitate şi a mă salva dintr-o situaţie delicată la spital, despre care voi mai vorbi. Cîteva acte, printre care şi buletinul de identitate, au fost găsite într-o magazie inundată din cladirea ocupată de revoluţionari.Am rămas în clădire pînă spre miezul nopţii, pansat rudimentar de mai multe ori, transportat de colo pînă colo, cu sprijin esenţial din partea acelei doamne, de la început şi pînă la ieşirea din clădire. Nu am reuşit să-i cunosc numele nici pîna astăzi, deşi apare într-o fotografie din volumul LIBERTATE ROUMANIE al editurii Dënoel din Franţa (martie 1990), la pagina 33 – jos, care mă arată pe o canapea, pe unul din culoare. Fotografia mi-a fost semnalată întîmplator, şase luni mai tîrziu. Mi-am pierdut de cîteva ori cunoştinţa, garoul şi apoi pansamentele sumare nu opreau pierderea de sînge. După o astfel de reanimare, pornisem la drum, mă mai sprijinea o a doua fată, şi ea apare în fotografie, trebuia sa coborîm de la etaul I la parter pentru a forţa ieşirea din clădire. Scara monumentală dinspre palatul regal era supusă unui foc intens si nu am fost lăsaţi să deschidem uşa de la ieşire. Holul de la parter părea să fie în foc deschis, mulţi tineri trăgeau de lîngă noi, din spatele fiecarui stîlp al holului. M-au dus într-o cameră de la parter (subsol?) plină cu răniţi. Eram întins pe jos, un tînăr mi-a schimbat bandajul, mi-am piedut din nou cunoştinţa. M-am trezit între răniţi grav şi morţi, am facut efortul să ies din cameră, m-am tîrît din nou spre holul de la intrarea principală, m-am aşezat pe una din numeroasele lăzi de muniţie împrăştiate peste tot. Uşa de la intrare continua să fie sub asediu iar eu aşteptam un moment mai liniştit pentru a ieşi. Am văzut cum sîngele curge nestingherit pe lîngă pansament, mi-am pierdut din nou cunoştinţa, m-am regăsit în camera cu oamenii răniţi întinşi pe jos, apoi nu ştiu ce s-a mai întîmplat. Spre miezul nopţii am fost trezit de doamna din fotografie, să-mi spună că mă aşteaptă un taxi. In timp ce ieşeam am mai putut să observ flăcările care mistuiau clădirea dintre sediul CC si Biblioteca Universitară, acoperişul bibliotecii şi, de asemenea, tirul îndreptat de armată asupra clădirilor incendiate.La spitalul de urgenţă Floreasca m-am mai înviorat, m-au înregistrat, am comunicat telefonul unui unchi din cartier (acum decedat), acesta a venit curînd însoţit de soţia sa, am schimbat cîteva cuvinte încercînd să-i liniştesc, pe ei şi mai ales pe soţia mea şi pe cei doi baieţi ai mei. Am fost dus pe unul din culoarele spitalului, lăsat şi uitat pe un scaun mobil. M-a găsit leşinat, în jurul orei 4 din 23.12.1989, dr. ortoped Pavel (acum decedat), ieşit se pare la o ţigară din sala de operaţie. M-a luat în sală şi operat imediat, fără pregătire specială. In aceste condiţii, la cîteva zile am fost din nou operat, deoarece rana insuficient curăţată se infectase. In muşchii antebraţului drept mai port numeroase fragmente metalice. Am împărţit o rezervă cu dl. Dumitru Stănescu,  rănit grav în şold în timp ce încerca să pună drapelul găurit pe palatul regal. Nopţile, spitalul parea să fie atacat şi apărat cu disperare. Am mai fost cercetat de către un comitet ad-hoc care identifica răniţii. Porthartul cu actele personale nu era de găsit deşi soţia înfrunta riscuri mari prin preajma fostului CC. A putut totuşi să-mi aducă mai întîi o adeverinţă semnată de Iordan Rădulescu, ştampilată rudimentar. Buletinul a fost găsit după 8 – 10 zile.Biletul de ieşire din spital, cu nr. E10  21627, din 13.01.1990, menţioneză diagnosticul “Plagă prin împuşcare transfixiantă antebraţ drept cu fractură cominutivă 1/3 prox. a cucubitusului - ameliorată” şi observaţia “Rănit în timpul Revoluţiei”. Văzîndu-mi hainele, mi-am dat seama cît de norocos am fost. Un snop de gloanţe cu împrăştiere de numai vreo zece centimetri, neaşteptat de mică faţă de distanţa de la care se trase, găurise fularul si pardesiul, razant faţă de pieptul meu. Un singur glonţ exploziv îmi secţionase antebraţul drept strapungînd mîneca hainelor.După vindecare, nu am cautat foloase politice sau materiale. Am beneficiat totuşi un numar de ani de scutirea legală de impozit pe salariu. Am primit Certificatul nr. 396 / 05 August 1991 şi Brevetul nr. 110 / 1991 de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 potrivit Legii 42 / 2004 (confirmate acum prin Certificatul de luptător rănit nr. 00222). Am avut două întîlniri cu reprezentanţii parchetului. Primul procuror m-a vizitat acasă, la circa două luni de la evenimente, a ascultat şi notat cu atenţie relatarea mea şi, ca o concluzie personală, informală, mi-a spus ceva de genul „cunoaştem deja mare parte dintre trăgători, aceştia sînt în măsură să plăteasca şi daune civile, puteţi să vă declaraţi parte civilă şi să solicitaţi daune consistente”. După o ezitare, am adăugat şi o astfel de pretenţie, la sfîrşitul scurtei declaraţii scrise, pe care am semnat-o. Al doilea procuror, ajuns mai tîrziu să conducă instituţia, m-a invitat după cîteva luni la parchetul situat pe lîngă Piaţa Rosetti. La sfîrşitul convorbirii, acesta încerca să mă convingă că ne-am împuşcat între noi.Cred că viaţa a demonstrat buna mea credinţă de atunci, adică încercarea mai puţin obişnuită de a susţine Revoluţia. De atunci, am primit însărcinări importante în sectorul energiei electrice, fără sprijin politic şi complicităţi, şi mai ales, fără să fac vreo referire la participarea mea în Revoluţie. Am fost pe rînd: şef serviciu programare operaţională la Dispecerul Energetic Naţional, consilier al preşedintelui Renel abia înfiinţat, coordonator al Comitetului de Strategie şi Reformă al Renel, care a elaborat programul de restructurare a sectorului energiei electrice, de două ori director general al Icemenerg, de două ori preşedinte al ANRE (pe care am şi înfiinţat-o), director general al Transelectrica (pe care am înfiinţat-o) iar acum, după pensionarea fără voie din martie 2005, înainte de limita de vîrstă, sînt preşedintele neremunerat al asociaţiei Institutul Român al Energiei (IRE), care reprezintă România la Eurelectric, asociaţia europeană a industriei energiei electrice. Din septembrie 2005 şi pînă în august 2007, am mai fost consultant-coordonator al Programului USAID de asistenţă a României în domeniul Energiei (REP 3). In prezent, sînt consultant pe prioade scurte de timp în programul USAID de asistenţă  acordată ţărilor din Europa de Sud-Est în domeniul energiei electrice.Jean Constantinescu17 iulie 2008.

* Puteti afla şi alte amănunte despre acest caz accesând:

http://romuluscristea.wordpress.com

http://21decembrie.wordpress.com

http://21decembrie89.blogspot.com/

Foto: Business Magazin, Mediafax şi Editura Dënoel

Declanşarea procedurii clasării de urgenţă

Strada Batiştei nr. 26

De aproximativ o săptămână, la adresa din str. Batiştei nr. 26, sector 2, Bucureşti, se execută lucrări care indică o posibilă demolare a imobilului de pe amplasament. Cum la poartă nu există niciun panou de identificare a lucrărilor care să sugereze tipul lucrărilor executate, există suspiciunea unor lucrări de demolare ilegală.
Deşi nu este clasată individual ca monument istoric, clădirea face parte din Ansamblul de arhitectură "Str. Batiştei"
Chiar şi în cazul unei demolări autorizate, dată fiind probabilitatea ca demolarea să se termine în câteva săptămâni, si probabilitatea ca aceasta să aibă o valoare ridicată (informaţia de mai jos nu este rezultat al unui studiu amănunţit, dar lasă să se întrevadă această probabilitate) este necesară declanşarea procedurii clasării de urgenţă (adică includerea imobilului în lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii şi Cultelor).

***************

* În cele ce urmează vă prezint o documentare realizată de arhitectul Adrian Bălteanu:

Clădirea din str. Batiştei nr. 26
-datele de mai jos sunt obţinute în urma unui studiu orientativ-

Regim juridic de protecţie a valorii patrimoniale:
Deşi nu este clasată individual ca monument istoric, clădirea face parte din Ansamblul de arhitectură "Str. Batiştei" cod Lista Monumentelor Istorice (LMI): B-II-a-B-18093 şi se află în zona de protecţie a Casei Marmorosch-Blank (Casa Spayer, arh. Louis Blanc, 1900), aflată pe str. Batiştei 24 A, cod LMI: B-II-m-B-18096. În zonă există mai multe clădiri clasate în LMI, nu a fost făcut un studiu amănunţit asupra zonelor de protecţie a acestora, astfel clădirea de la nr. 26 este posibil să se afle şi în zone de protecţie a altor monumente istorice.

Conform PUZ-Zone construite protejate, clădirea este situată în Zona construită protejată nr. 20 - Batiştei. Această zona face parte din categoria Trasee şi este una de tip Strada de ţesut tradiţional majoră. Această zonă este catalogată de PUZ-Zone construite protejate ca Zonă protejată cu valoare ridicata şi grad de protecţie maxim, într-o astfel de zonă „trebuie protejate valorile arhitectural-urbanistice, istorice şi de mediu natural în ansamblul lor: trama stradală, fondul construit, caracterul şi valoarea urbanistică.”

Câteva aprecieri asupra clădirii:
Imaginea exterioară generală a clădirii ar putea-o situa cu uşurinţă în a doua pătrime a secolului al XX-lea.

La o primă vedere, clădirea beneficiază de o compoziţie arhitecturală complexă.
În urma unei analize orientative a planurilor istorice şi a imaginilor de la faţa locului există posibilitatea ca o parte din zidurile acestei clădiri să fie anterioare anului 1846.
Argumente:
·Păstrarea unei părţi din conturul la sol al clădirii figurate în planul de la 1846 (Borroczyn)

[poziţionarea pe hărţile istorice a  clădirii de pe str. Batiştei nr. 26]
· Existenţa unui joc de asemănări şi diferenţe la nivelul profilelor orizontale ale clădirii, acest joc ar putea trăda un gest coerent al arhitectului actualei clădiri de marcare a unui preexistent. Profilul dintre parter şi etaj aflat doar în zona unde e posibil, conform studiilor planurilor istorice, ca arhitectul clădirii actuale să fi păstrat ceva anterior este unul mai elaborat. Cel dintre etaje, simplificare a primului, în cazul în care acesta ar fi păstrat, ar putea arăta intenţia arhitectului de a integra primul profil imaginii de ansamblu, dar totodată şi pe cea de a-i păstra identitatea de martor al vechii clădiri. S-ar putea argumenta faptul că acest al doilea profil este mai simplificat fiind mai departe de privitorul aflat în curte. Aceasta idee este plauzibilă, totuşi împotriva ei stau următoarele observaţii: prima, lungimea acestor profile este una mică, iar profilul dintre parter şi etaj nu este atât de complicat, o simplificare a profilului la etaj ar putea fi privită ca o complicare la nivelul compoziţiei arhitecturale generale. A doua, faptul că partea groasă a de la partea superioară a profilului este mai lată între parter şi etaj decât cea dintre etajul 1 şi balconul etajului 2. Cornişa casei, are un alt profil, din altă familie decât cele la care am făcut referire mai sus, profil al casei noi (fără ornamentaţia crenelată, cu alte rapoarte şi număr de orizontale).
· Poziţionarea pe parcelă, deşi parcela este una de formă neregulată, iar frontul este o linie frântă, o clădire construită în a doua pătrime a secolului al XX-lea, în zona centrală a Bucureştiului nu putea fi realizată decât respectând un anumit regim de aliniere. Nu am studiat vreun regim de aliniere interbelic valabil pentru aceasta stradă, însă o poziţionare a clădirii precum aceasta este puţin probabil să apară în urma unui regim de aliniere, explicaţia plauzibilă ar fi integrarea în actuala clădire a unei părţi dintr-una preexistentă.
· Este de menţionat şi existenţa unei pivniţe comune a acestei clădiri cu cea de la nr. 24A, Casa Spayer.

Date despre demolare:
Demolarea a început la sfîrşitul lunii septembrie 2008,
La faţa locului nu există vreun panou de identificare a acestei acţiuni conform legii 50/1991 şi a Ordinului MLPAT 63/N din 11 august 1998
În cazul unor ilegalităţi în astfel de situaţii, autorităţile care trebuie să intervină sunt:
· Direcţia Inspecţie şi Control din cadrul Primăriei Sectorului 2, Serviciul inspecţie control constructii (cf. legii 50/1991)
· Inspectoratul în Constructii al Municipiului Bucureşti (cf. legii 50/1991)
· Inspectoratul General de Poliţie (cf. legii 259/2006)
· Direcţia Cultură, Culte, Patrimoniu Cultural Naţional – Municipiul Bucureşti (legea 422/2001)

Foto şi text: Arh. Adrian Bălteanu

Citeste si articolul de la adresa:
http://romulus-cristea.blogspot.com/

Recenzie la volumul "Revoluţia 1989"/autor: Romulus Cristea, realizată de William Totok, la Radio Europa Liberă; 27 decembrie 2006;

Puteţi da "play" la fişier direct de pe blog:

Revolutia 1989/William Totok/Romulus Cristea

REVOLUŢIA 1989

Autor: Romulus Cristea;

Editura: România pur şi simplu;

Prefată: William Totok;

ISBN: 973-87007-8-7;

Nr. pagini: 330

Data lansării: 27 decembrie 2006.

Un proiect: Asociaţia 21 Decembrie & SSPR & Romulus Cristea

Autorităţile locale au împrejmuit , în sfârşit, cu plăci de beton, amplasamentul Morii lui Assan, din zona Obor-Lizeanu. Au realizat o împrejmuire de mântuială, parţială, după ce în prima jumătate a lunii mai un incendiu devastator, pus în miez de noapte, a distrus una din clădirile ansamblului clasat ca monument de arhitectură. Au făcut-o de ochii lumii, după ce scandalul ajunsese prea mare şi autorităţile erau acuzate, pe bună dreptate, de complicitate cu hoţii, vandalii şi mafioţii imobiliari. Rezultatul anchetei Parchetului după incendierea din mai a fost foarte clar: focul a fost pus de o mână criminală fiind identificate mai multe focare iniţiale.

În 23 august a.c., ora 18, am mers să fac nişte fotografii la moară şi am rămas surprins de ce am văzut acolo. În spatele gardului, la clădirea centrală a ansamblului, o echipă formată din 4-5 oameni, coordonaţi de doi angajaţi ai firmei de pază, loveau cu baroasele şi răngile în pereţi şi grinzi pentru a recupera fier vechi, dar şi pentru a distruge structura de rezistenţă a imobilelor. Zgomotul loviturilor se auzea în toată zona, şi era suficient să te uiţi peste gard ca să-i vezi pe vandali distrugând.
Distrugerile la ansamblul Moara lui Assan au început de mai bine de zece ani şi autorităţile locale au închis ochii în ciuda protestelor locuitorilor zonei şi a faptului că la poliţie şi parchet există înregistrate numeroase plângeri penale. Că este vorba de un monument de arhitectură înscris pe lista Ministerului Culturii şi Cultelor nu a contat se pare pentru nimeni şi la fel de grav este faptul că niciuna din asociaţiile neguvernamentale specializate nu a luat niciodată atitudine împotriva distrugerilor de la acest monument de arhitectură. Explicaţia e simplă, fiind vorba de aproape 5 hectare de teren care valorează zeci de milioane de euro, în zona Obor, unde nu mai există liber niciun petic de pământ pentru construcţii, interesele imobiliare sunt uriaşe şi se manifestă şi prin mituirea unora.
Pentru ca lucrurile să fie clare, conform legii, răspunderea pentru distrugerile de la ansamblul Moara lui Assan revin exclusiv în sarcina Primăriei Municipiului Bucureşti ( care nu se ştie din ce motive a interzis celor de Primăria Sectorului 2 să igienizeze şi să împrejumuiască moara încă din anul 2005) şi Ministerului Culturii şi Cultelor singurele instituţii care au competenţe administrative asupra monumentului.
Moara lui Assan, construită în anul 1853, este prima moară cu aburi din România. Moara se află în Bucureşti, în zona Obor-Lizeanu. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare. Moara lui Assan este clasificată în evidenţele Ministerului Culturii şi Cultelor ca fiind monument istoric de valoare naţională şi face parte din patrimoniul industrial.

Moara lui Assan are adresa cadastrală în Bucureşti, sector 2, strada Halmeu nr. 25 (fostă Silozului). Numeroasele construcţii din cadrul ansamblului sunt vizibile din: zona Obor, parţial de pe străzile Halmeu, Vaporul lui Assan, Reînvierii, Lizeanu, Baniţei, dar şi de pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Proprietatea Moara Assan a avut iniţial o suprafaţă de 5,41 hectare. Din cauza construcţiilor din zonă, a blocurilor construite înainte de 1990, suprafaţa ansamblului a ajuns la 4,7 hectare. După ianuarie 1990, mai multe clădiri (silozuri, depozite, hale) din cadrul complexului Moara lui Assan au fost vandalizate şi apoi demolate ilegal. Clădirea centrală a ansamblului, moara propriu-zisă construită din cărămidă şi având arhitectura unei cetăţi medievale, cu diverse ornamente a rămas nedemolată, dar într-o stare critică, turnuleţele clădirii fiind încă vizibile.

Primele distrugeri ale ansamblului Moara lui Assan au fost semnalate autorităţilor începând cu anul 1995. Au fost scoase cercevelele ferestrelor, splendid lucrate în fier forjat, precum şi alte elemente decorative din zinc şi plumb de la acoperitoare şi turnuri. Plăcile de identificare a monumentului au fost smulse de persoane neidentificate. Arhiva şi mobilierul de valoare, rămas de la foştii proprietari ai fabricii au fost valorificate ilegal de persoane lipsite de scrupule. Utilajele fabricate la Viena înainte de anii 1900 au fost dezmembrate şi vândute la fier vechi cu toate că erau piese de o deosebită valoare pentru istoria tehnicii. În prima jumătate a anului 2005 au început demolari executate în mare grabă şi fără autorizaţiile necesare la unele corpuri de clădiri ale ansamblului, dar şi distrugerile deliberate provocate unor stâlpi şi pereţi chiar ai morii propriu-zise transformând într-o ruină acest monument istoric. Autoritatile locale, dar şi alte instituţii ale statului au sesizat ceea ce se petrece la Moara lui Assan,însă distrugerile au continuat sub diverse forme, folosindu-se metode „consacrate” (slăbirea pe durata nopţii a structurii de rezistenţă), dar greu de dovedit ca infracţiuni. Gardul perimetral a fost complet distrus. Directia de Urbanism de la Primăria sectorului 2, în perimetrul căreia se află moara, nu a dat niciodată avize sau autorizaţii pentru demolare sau construcţii de nici un fel la Moara lui Assan. În septembrie 2005, Primăria Municipiului Bucureşti a sesizat Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 2 în vederea dispunerii începerii urmăririi penale împotriva celor care se faceau vinovaţi de desfiinţarea ilegală a monumentului de valoare naţionala Moara lui Assan.

* Citeste si MOARA LUI ASSAN-Wikipedia:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Moara_lui_Assan
* Vezi si articolele:
^ Romulus Cristea - „Moara lui Assan, demolata ilegal” , articol apărut în „România liberă” din 17 august 2006
^ Romulus Cristea- „Monumente istorice luate in lama buldozerelor” , articol apărut în ziarul „România liberă” din 17 august 2006
^ Romulus Cristea - „Dispare patrimoniul industrial” , articol apărut în ziarul „România liberă” din 18 septembrie 2006

Foto: Romulus Cristea

Citiţi un articol nou despre fortificaţiile militare ale Bucureştiului pe blogul "Doar despre tuneluri, buncăre şi forturi". Este o scurtă descriere a unei recente expediţii la fortul de la Popeşti-Leordeni, la care a participat Octavian-Andrei Brezean şi prietenii săi. De asemenea, echipa expediţionară vă oferă câteva sfaturi pertinente şi utile despre echipamentul folosit, despre aparatura foto necesară, dar şi despre modul în care puteţi realiza fotografii deosebite în condiţiile speciale din subteran. Fotografiile de foarte bună calitate care însoţesc articolul, precum şi informaţiile despre deplasarea la Popeşti-Leordeni provin de la Brezean .

Tot pe blogul "Doar despre tuneluri, buncăre şi forturi" am postat recent şi o listă cu spaţii virtuale de documentare-resurse web specifice.

http://rcristea.blogspot.com/

Foto: Octavian-Andrei Brezean;
Sursă imagine foto: papuashu. photo blog.

Mi-am cumpărat o bicicletă nouă, cu roţi de 16" , pliabilă, după ce ani şi ani de zile nu am mai avut una. Am cumpărat-o şi am venit pe ea de la Piaţa Progresul (pe lîngă fosta fabrică Autobuzul) până la Obor-Maşina de Pâine. Am stat niţel pe acasă, am ieşit iarăşi cu ea, la un moment dat am pliat-o, am suit-o în troleibuzul 66 şi după ce am coborât la Universitate ,m-am plimbt cu ea prin Centru. Deocamdată foarte mulţumit: preţ absolut rezonabil (chiar mic), e practică, se poate plia, merge pe unde vrei, are schimbător Shimano Revoshift cu 6 viteze etc. Acasă am pliat-o şi am băgat-o sub masa din bucătărie.

Pentru subiectul legat de biciclete voi deschide în curând un nou blog dedicat. La fel ca şi colegul meu de serviciu, Ştefan Panfili, pe care tot eu l-am îndemnat şă-şi deschidă blogul Pe bicicletă în Bucureşti. Cein, un împătimit al ciclismului, foarte priceput de altfel la tot ce înseamnă bicicleta, nu a vrut să-mi asculte sfatul şi să-şi deschidă un blog specializat, dar timpul nu-i pierdut.
Voi deschide blogul dedicat bicicletelor,nu de alta, dar am mai făcut nişte cumpărături (un motor pe benzină de 49 cc şi role) şi mă pregătesc luni să mai cumpăr o bicicletă, foarte probabil MTB sau un trekking (încă nu ştiu, mă mai gândesc şi aştept sfaturi).

Ţară origine: Taiwan;
Culoare: negru mat;
Dimensiuni roţi: 16’; genţi aluminiu;
Material cadru: oţel aliat – cadru pliant, profil plat oval;
Ghidon: pliabil prin rabatare şi culisare verticală;
Pedale : pliabile;
Angrenaj pedalier: 48T, culoare neagră;
Schimbător viteze : Shimano 6 viteze; mâner Revoshift;
Accesorii : portbagaj cu bandă elastică de asigurare;

Sarcină utilă : 105 kg;
Înălţimea braţului şeii : 50 cm - diametru ţeavă; suport şa - oversize;
Înălţime max. utilizatorului : 1,90 m;
Greutate bicicletă : aprox. 12,5 kg;
Frane faţă : model în V;
Frâne spate : model în V;

Un apel pentru casarea tuturor sentintelor politice pronuntate de tribunalele din Romania in perioada comunista a fost postat pe Web. Apelul este redactat de istoricul Andrea Varga, din Ungaria, realizatoarea expozitiei itinerante "Printre randuri". Ea subliniaza ca acest demers este cu totul in afara politicii.

Apelul poate fi accesat - si semnat - la adresa:

http://www.lorinc.com/sign/

Reamintim ca Romania este singura tara europeana fosta comunista unde un mare numar de luptatori anticomunisti raman, in acte, inclusiv in cazier, persoane care au incalcat in mod criminal legile Statului. Ale aceluiasi stat care, cu autoritatea celei mai inalte demnitati, aceea de Presedinte, a condamnat crimele comunismului, impotriva caruia s-au ridicat acesti oameni.
Foto: Romania libera
Romania libera online

Un interviu cu Tutu Georgescu, despre perioada anilor '40, diverse personalitati, legionari si cutremurul devastator din 10 noiembrie 1940.
                       
Tutu Georgescu, nascuta Florica Oroveanu, provenita dintr-o familie de mosieri din fostul judet Romanati, astazi judetul Olt, descendenta din familia de boieri moldoveni Plesnila, a fost fiica adoptiva a inginerului Constantin D. Busila (1877-1949), decan la Politehnica si intemeietor al energeticii romanesti, ministru al Lucrarilor Publice si Comunicatiilor in Guvernul Ion Antonescu.     

Interviul a fost realizat in 8 noiembrie 2006, la locuinta dnei Georgescu din str. Washington, Bucuresti.
Tutu Georgescu (1910-2008), muzicolog si scriitor, a fost sotia celebrului dirijor George (Gogu) Georgescu (1887-1964), personalitate puternica care a dominat viata muzicala romaneasca incepand din al doilea deceniu al secolului trecut si care s-a aflat la pupitrul unor orchestre de renume din SUA, Italia, Germania, Austria etc., director al Orchestrei Filarmonice din Bucuresti si intemeietor al Festivalului George Enescu.
Apasati:

INTERVIU integral (material neprelucrat);

Vezi si documentarul Tragedia de la Blocul Carlton. 

Interviu & foto: ROMULUS CRISTEA